Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Sucevenii, dezinteresați de întâlnirile privind bugetul pe 2018. Fiecare cartier ar obține câte 500.000 de lei pentru un proiect

Joi au avut loc primele două întâlniri în cartierele Obcini – Școala nr. 9 și Geroge Enescu – Școala nr. 8 din municipiul Suceava, referitoare la discuții privind bugetul anului 2018.

Numărul persoanelor care au participat a fost însă foarte mic. Vineri, luni și marți vor avea loc dezbateri și în celelalte cartiere.

„Sper că la aceste întâlniri să participe un număr mai mare de suceveni, în așa fel încât, pe lângă propunerile administrației să finanțăm, pe fiecare cartier în parte, câte un proiect în valoare de 500.000 de lei”, a spus viceprimarul Lucian Harșovschi.

vineri, 12.01.2018

– orele 16.30 – cartierul Zamca, la C. N. ”M. Eminescu” (liceul Pedagogic);
– orele 18.00 – zona Centrală, la Școala Gimnazială nr. 3;

luni, 15.01.2018

– orele 16.30 – Cartierul Cuza-Vodă, la Școala Gimnazială nr. 11 ”Miron Costin”;
– orele 18.00 – Cartierul Burdujeni-Sat, la Școala Gimnazială nr. 6;

marți, 16.01.2018

– orele 16.30 – Cartierul Ițcani, la Școala Gimnazială nr. 7 ”Gr. Ghica Voievod”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*