Un accident rutier a avut loc, miercuri, în comuna Marginea. Un pieton care a încercat să traverseze neregulamentar a fost lovit de o mașină VW Passat.
Pietonul a fost rănit, având nevoie de îngrijri medicale.
În timp ce conducea autoturismul pe raza localității Marginea, un localnic de 37 de ani, a surprins şi accidentat ușor un bărbat de 44 de ani, din comuna Horodnic de Jos, care, în calitate de pieton, se deplasa în mod neregulamentar pe partea dreaptă a părții carosabile şi care, a schimbat direcția de mers fără să se asigure și a pătruns pe direcția de deplasare a autoturismului.
Din accident a rezultat rănirea pietonului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru pieton și negativ pentru conducătorul auto, căruia, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.