Meteorologii au realizat o estimare a valorilor termice şi precipitaţiilor în perioada 1-14 ianuarie. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în Moldova, în prima zi a intervalului vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi medii maxime la nivel de regiune de 9…11 grade, apoi până în 5 ianuarie vremea se va răci, însă valorile termice se vor menține peste mediile multianuale.
La finalul acestei perioade, temperaturile medii diurne vor fi de 4…6 grade, iar cele minime medii se vor situa între -3 și -1 grad.
În următoarele 2 zile vremea se va încălzi accentuat, media maximelor diurne se va apropia din nou de 9…10 grade, iar a minimelor nocturne va fi ușor negativă. În ultima parte a intervalului vremea se va răci treptat, apoi nu vor fi variații însemnate de la o zi la alta.
Temperaturile din timpul zilei vor ajunge la 2 și 6 grade, iar noaptea se vor situa între -4 și 0 grade, caracterizând o vreme relativ caldă pentru a doua decadă a lunii ianuarie. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în intervalul 2 – 4 ianuarie, în special pe data de 2…3, când se pot înregistra cantități mai importante, precum și după data de 8 ianuarie.