Un bărbat de 36 de ani, din Stulpicani, susține că a trecut prin clipe de groază în noaptea de luni spre marți. Omul a ajuns la spital, după ce ar fi fost tâlhărit și bătut de un taximetrist. Individul l-a lăsat plin de sânge și fără 150 de euro. El a fost identificat de polițiști.
Victima luase un taxi pe ruta Humor- Stulpicani, tocmai pentru că băuse și voia să ajungă în siguranță la destinație. Când au ajuns, însă, la destinație taximetristul i-ar fi luat banii, l-ar fi bătut și aruncat în șanț.
„Am auzit strigate dupa ajutor, daca nu ieseam îl omora cred. Este taxi fantoma nu da bon, nu-i inregistrat. Sa fie oamenii atenti ca în Gura Humorului se poate intampla ceva de groaza cu taximetristii. L-au gasit politiștii, urmeaza întocmit dosar penal, iar fratele meu urmeaza sa scoata un certificat de la medic. Este ceva de groaza este o frica si o panica sa te mai sui în taxiuri ca nu stii daca ajungi în siguranta sau în viata la destinatie”, ne-a povestit fratele victimei.