În Ajunul Crăciunului, pe înserat, la români începe colindatul, formă străveche de vestire a Naşterii Mântuitorului Iisus, care deschide ciclul celor 12 zile sacre de la cumpăna dintre ani.
Tot în ziua de Ajun, pe 24 decembrie, toate pregătirile pe care le fac gospodinele de la sate au un scop magic: ele vor să stimuleze belşugul casei. Copturile, turtele, covrigii şi colacii vor fi daruri pentru colindători ori ofrandă pentru morţi.
Din seara Ajunului şi până în zilele Crăciunului, copiii merg la colindat: “Steaua”, “Craii”, “Viflaimul” sunt doar câteva dintre cântecele dedicate sărbătorii. Copiii merg pe la neamuri şi vecini, vestind prin cântecele lor naşterea Pruncului Iisus. Cele mai frecvente cântece de stea au conţinut religios: “Trei păstori se întâlniră”, “O, ce veste minunată”, “Steaua sus răsare”. “Darurile primite de copii – merele, covrigii, nucile sunt ofrande simbolice, cu semnificaţie creştină şi precreştină, exprimând sincretismul datinilor româneşti de la Crăciun. Covrigii şi colăceii sunt simbolul grâului, expresie a rodniciei – dintr-un bob se naşte un spic – dar este concomitent şi “trupul Domnului” din Sfânta împărtăşanie, potrivit Adevarul.
Prin forma lor rotundă, alături de colacul de Crăciun, ei amintesc de forma discului solar, celebrat prin jertfe alimentare în credinţele precreştine legate de cultul Soarelui, aflat în criză cosmică la solstiţiul de iarnă. Nucile întruchipează, prin miezul lor, Crucea Domnului, iar merele amintesc de răscumpărarea păcatului originar, dar şi de perfecţiunea frumuseţii care învinge timpul”, explică Doină Işfanoni, cercetător etnolog la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” din Capitală.
Potrivit Digi24, tradițiile Crăciunului au fost îmbogățite de la an la an. Cei mici îl așteaptă an de an pe Moș Crăciun cu plete dalbe, care vine cu tolba încărcată de cadouri pentru copiii cuminți, iar cu câteva zile înainte de Crăciun se împodobește bradul cu ornamente de culoare roșie sau verde. Obiceiul bradului de Crăciun ar fi apărut în Germania, unde legenda spune că Sfântul Bonifaciu a ordonat tăierea stejarilor, venerați de păgâni. În cădere, stejarii au distrus toți copacii din prajmă, mai puțin bradul, care a devenit de atunci un simbol al acestei sărbători și este împodobit în seara de Ajun.
În România, există mai multe tradiții și obiceiuri de Crăciun, transmise din generație în generație. În satele din Oltenia, în Ajunul Crăciunului, gospodarii se trezesc dis-de-dimineață, aprind focul în sobă și ațâță jarul cu ajutorul unui vreasc, în timp ce rostesc o urare de Crăciun: “Bună dimineața lui Ajun! /C-a venit într-un ceas bun /Să ne-aducă: porcii grași și unturoși /Și oamenii sănătoși, /Vacile cu viței, oile cu miei, scroafele cu purcei, cloștile cu pui, găinile cu ouă. La anul și la mulți ani!”.
Una dintre cele mai îndrăgite tradiții de Craciun este mersul cu colindul. În prima zi de Crăciun, colindătorii merg din casă în casă cu steaua în mână și le vestesc oamenilor nașterea lui Iisus prin cântece și poezii. Se spune că acela care nu le deschide poarta colindătorilor va avea parte de un an neroditor și de ghinioane în casă, cauzate de zgârcenia de care a dat dovadă.
Un alt obicei popular este atârnarea unei crenguțe de vâsc în case. Vâscul apare în mai multe culturi, iar originea sa nu este cunoscută. De exemplu, poparele scandinave credeau că vâscul o reprezintă pe zeița dragostei, Friga, și că acele cupluri care se sărută sub vâsc vor fi împreună toată viața. În tradiția creștin-ortodoxă, se spune că acela care pune vâsc în casă va avea un an îmbelșugat, fericire și pace în familie.
De asemenea, în ziua de Ajun, cei care voiau să afle cum vor sta cu sănătatea în anul care urmează tăiau pe jumătate un măr. Dacă fructul avea viermi la interior, credința era că omul va fi urmărit de boală. Un măr putred însă anunța moartea.
Gospodinele știu că toata casa trebuie curățată lună înainte de Ajun, când nu mai au voie să dea cu mătura, pentru că o veche superstiție spune că așa se alungă norocul din casă. Iar creștinii nu au voie să bea rachiu în Ajunul Craciunului.
O altă tradiție specifică Munteniei, Olteniei și Banatului este ca gospodinele să prepare un aluat folosit pentru a alunga deochiul animalelor din gospodărie. Astfel, animalele vor fi sănătoase tot anul și vor da mai mult lapte.
