Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Un tânăr beat și fără permis a intrat cu mașina într-un autoturism parcat

Un tânăr de 22 de ani, din comuna Mălini, a urcat la volanul unei mașini deși era beat și nu avea permis de conducere și a produs un accident.

La data de 21 decembrie 2017, ora 19.51, Secţia 7 Poliţie Rurală Mălini a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, pe o stradă din localitate, a avut loc o tamponare între două autovehicule, iar unul dintre conducători auto este sub influenţa băuturilor alcoolice.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în timp ce conducea autoturismul pe str. Butnărenilor din comuna Mălini, un localnic de 22 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu o autoutilitară parcată pe partea dreaptă a drumului public.

Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat tânărului de 22 de ani să se supună testului cu aparatul alcooltest însă acesta nu a putut efectua testarea, motiv pentru care, a fost condus la spital, unde, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, tânărul de 22 de ani figurează cu permis de conducere suspendat pentru perioada 18.11.2017-15.02.2018. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural”, se arată într-un comunicat al Poliției.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Un tânăr beat și fără permis a intrat cu mașina într-un autoturism parcat | Moldova24

Lăsați un comentariu

*