Un sucevean aflat pe lista Most Wanted a fost capturat de polițiști. Sorin Daniel Colev, zis Tom, din Vicovu de Jos, a fost prins în Ucraina, la mijlocul lunii octombrie, și a fost extrădat în România joi după-amiază.
Individul a fost condamnat în 2015 la cinci ani de închisoare cu executare pentru complicitate la viol.
Tom împreună cu un alt individ au luat la ocazie, în seara zilei de 30 august 2003, o tânără din Brodina, pentru a o duce în Marginea. La un moment dat, însă, aceștia au dus-o într-o zonă izolată, unde au bătut-o și au obligat-o să întrețină cu ei raporturi sexuale orale. Au amenințat-o apoi că dacă va spune cuiva ceva îi vor omorî părinții.
Ilie Clipa (fost Chifan), individul cu care a acționat Tom, a fost condamnat și el la cinci ani de închisoare cu executare, dar Colev a reușit să fugă înainte.
Sorin Daniel Colev figura ca urmărit de către Inspectoratul General al Poliției Române din data de 7 ianuarie 2015.
„ La data de 21.12.2017, ora 13.00, a fost extrădat din Ucraina și preluat de polițiștii Serviciului Investigații Criminale Suceava, un bărbat de 45 de ani, din comuna Vicovu de Jos, pe numele căruia, Judecătoria Galați a emis la 23.12.2014, mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de ,,complicitate la viol”. Bărbatul, care figura urmărit prin dispoziția I.G.P.R. din 07.01.2015, a fost reținut și încarcerat în Penitenciarul Botoșani”, susține purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu.