Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Captură de țigări de peste 70.000 de lei a polițiștilor de frontieră din Siret. Un tânăr a fost reținut

Un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret a observat, joi,  cu ajutorul aparaturii din dotare mai multe persoane care au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, transportând colete voluminoase.

La fața locului, în dreptul localităţii de frontieră Văscăuți, s-a deplasat o echipă operativă care a procedat la interceptarea celor în cauză, moment în care aceștia au abandonat coletele și au fugit către teritoriul statului vecin.

Imediat au fost anunțate autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere a zonei și astfel a fost reținut un bărbat care făcea parte din grupul monitorizat, în vârstă de 28 de ani, cu dublă cetățenie, româno – ucraineană.

În urma cercetării zonei au fost descoperite 12 colete care, împreună cu persoana reținută, au fost duse la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii acestora, a rezultat cantitatea de 5.990 pachete, în valoare de 70.000 de lei.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar la final urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun.
De asemenea, întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Captură de țigări de peste 70.000 de lei a polițiștilor de frontieră din Siret. Un tânăr a fost reținut | Moldova24

Lăsați un comentariu

*