Un bărbat de 37 de ani, din Siminicea, a fost reținut, miercuri, de polițiști după ce a spart un tonomat de cafea de pe strada Curtea Domnească din municipiul Suceava.
„Bunurile găsite asupra bărbatului de 37 de ani au fost ridicate pe bază de dovadă şi predate Biroului de Investigaţii Criminale pentru continuarea cercetărilor şi stabilirea cu exactitate a provenienţei acestora. Totodata, la sediul Politiei mun Suceava s-au efectuat verificări în urma cărora a rezultat faptul că bărbatul are măsura controlului judiciar activă incepand cu 23.10.2017. Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au procedat la probarea activității infracționale, față de suspect dispunându-se continuarea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”, având în vedere starea de recidivă în care se află acesta”, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu.
Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de luare a unei măsuri privative de libertate.