Un rădăuțean a urcat beat mort la volanul unei mașini și a produs un accident în comuna Bălcăuți, zona Ratoș.
Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, duminică seară, acesta se deplasa pe DN 2E din direcție Siret-Bălcăuți. Ajuns în intersecția cu DN 17A, conducătorul auto de 46 de ani a virat pe acest drum spre comuna Dornești și a avariat ușor autoturismul condus regulamentar de către o femeie de 27 de ani, din comuna Brodina.
Şoferul de 46 de ani emana halenă alcoolică și avea un comportament specific unei persoane ce a consumat băuturi alcoolice. Acesta fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost testată cu aparatul etilotest și femeia de 27 de ani, rezultatul fiind negativ.
„S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influența băuturilor alcoolice”, se precizează în comunicatul Poliției.