Reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) au prezentat, în cadrul unei ședințe la Instituția Prefectului, locațiile în care se poate efectua examinarea cărnii de porc în vederea depistării infestației cu Trichinella Spirallis la nivelul județului Suceava.
Acestea sunt: sediul CSVSA Piața Centrală a municipiului Suceava, sediul CSVSA Piața George Enescu, sediul CSVSA Piața Burdujeni, dar și la sediile celorlalte CSVSA-uri din municipiile de județ.
Directorul DSVSA, Ion Corduneanu, atrage atenția că sacrificarea porcinelor în scopul comercializării cărnii este interzisă în afara spaţiilor autorizate sanitar veterinar.
„Având în vedere apariţia unor focare de pestă porcină africană în ţările vecine, respectiv în Ucraina şi Republica Moldova, conform datelor publicate de către Oficiul Internaţional pentru Epizootii, pentru prevenirea introducerii acestei boli pe teritoriul României, este necesară aplicarea unor măsuri privind monitorizarea circulaţiei porcinelor destinate sacrificării pe teritoriul judeţului, respectiv pe întregul traseu de la ferme la abatoarele autorizate sanitar veterinar”, a susținut Corduneanu.