Magistrații Curții de Apel Suceava au luat decizia finală în ce îi privește pe membrii unui cunoscut clan de interlopi din Suceava. Petru Traian Balan, fratele său Decebal Biriş, dar și prietenii acestora, respectiv Marian Traian Bivol şi Eduard Sebastian Dura au primit câte 12 ani de închisoare cu executare.
Totodată, Denisia Balan a primit trei ani de închisoare cu suspendare pentru mărturie mincinoasă. Pedepsele Curții de Apel Suceava sunt mai mari față de cele date la începutul acestui an de Tribunalul Suceava. Atunci, Petru Traian Balan, fost Biriş, a primit nouă ani de închisoare, Decebal Biriş – opt ani şi şase luni de închisoare, Marian Traian Bivol – şase ani, Eduard Sebastian Dura -şase ani de închisoare.
Pe 17 martie 2015, indivizii au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava după ce, în data de 19 septembrie 2014, în jurul orei 19.30, inculpatul Decebal Biriş i-a cerul lui Răzvan – Romulus – Stefan Neacşu să meargă spre municipiul Dorohoi cu maşina sa pentr a-l aduce în Suceava pe martorul D.C.. Neavând permis de conducere, Neacşu a apelat la Ionuţ Andrei Vornicu pentru a-i conduce maşina până în Dorohoi. Cum D.C. nu era acasă, cei doi au fost nevoiţi să revină fără acesta în municipiul Suceava, informându-l totodată telefonic pe Decebal Biriş despre acest „incident” neaşteptat. Pentru a nu pierde acest moment, Decebal Biriş nu i-a mai aşteptat să se întoarcă în Suceava pe Neacşu şi Vornicu, membri de bază ai grupului şi totodată persoane pe care Decebal Biriş s-a bazat întotdeauna, astfel că a apelat alte persoane pentru a-l găsi şi snopi în bătaie pe taximetristul Marius Cozmiuc, respectiv pe fratele său Petru – Traian Balan şi inculpaţii Eduard – Sebastian Dura şi Marian – Traian Bivol.
În jurul orei 21.00, cei patru s-au urcat în maşina lui Decebal Biriş condusă de acesta, mergând apoi spre cartierele centrale ale municipiului Suceava pentru a-l căuta pe Marius Cozmiuc. Pe la ora 22.00, maşina condusă de Decebal Biriş a ajuns în zona staţiei de taximetre de la Casa de Cultură din municipiul Suceava. Procurorii au reţinut că ultima parte a deplasării a avut loc pe strada Mihai Viteazu, apoi pe strada Ciprian Porumbescu, autoturismul de teren a trecut prin dreptul taxi-urilor parcate în staţie, astfel că agresorii l-au putut vedea pe Marius Cozmiuc lângă taxi-ul său, stând de vorbă cu martorul I.A.B..
Decebal Biriş a revenit cu maşina pe sensul opus, după care a oprit autoturismul în dreptul victimei. Inculpaţii Decebal Biriş şi Petru – Traian Balan au fost primele persoane care au coborât din maşină, cu intenţia vădită de a-l agresa pe Marius Cozmiuc. Acesta i-a recunoscut imediat pe cei doi, şi-a dat seama de intenţiile lor şi, pentru că a observat asupra lor corpuri contondente, a luat din portiera maşinii sale o bâtă de baseball pentru a se apăra în eventualitatea unui atac.
Inițial, indivizii l-au amenințat și înjurat, apoi au început să-l lovească. Marius Cozmiuc a reuşit să fugă din zona staţiei de taximetre spre strada Ciprian Porumbescu, în direcţia Parcul Simion Florea Marian, urmărit în fugă de această dată de toţi cei patru agresori înarmaţi cu pari şi topoare. Fiind conştient că va fi prins dacă va fugi în continuare pe strada Ciprian Porumbescu, Marius Cozmiuc şi-a schimbat direcţia de alergare, luând-o la fugă spre zona staţiei de taximetre unde erau colegii săi. În momentul în care a ajuns pe trotuarul din dreptul intrării în Clubul de Fitness, taximetristul s-a împiedicat şi a căzut. Profitând de acest lucru, cei patru agresori au ajuns lângă victimă şi au început să o lovească peste tot corpul, inclusiv peste cap, cu corpurile contodente pe care le aveau în mâini, precum şi cu pumnii şi picioarele.
Agresorii l-au lăsat în pace pe Marius Cozmiuc abia când acesta nu mai reacţiona la loviturile lor, s-au urcat în maşină şi au demarat în trombă.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, inculpaţii au luat hotărârea de a-şi ascunde fapta. In acest sens, la cererea fraţilor Petru- Traian Balan şi Decebal Biriş, inculpatul Eduard- Sebastian Dura l-a sunat pe Răzvan -Romulus- Stefan Neacşu şi i-a cerut să vină împreună cu Marian Logofătu şi Florin Mititelu de pe un deal, le-au cerut să meargă de urgenţă la sediul Poliţiei municipiului Suceava şi să declare că ei sunt agresorii taximetristului. Decebal Biriş le-a spus celor care urmau să meargă la poliţie să-şi schimbe hainele cu adevăraţii autori.
Frații Turu, condamnați la închisoare. Cât vor sta după gratii
Bravo