Un tânăr din Rădăuți, acuzat de afaceri cu droguri, alături de Alexandru Huțuleac, cel care a tăiat cu sabia un polițist SAS, a amenințat un polițist în sediul Poliției Municipiului Rădăuți.
Este vorba despre Iosif Marian Grijincu, aflat sub control judiciar, care, vineri, a mers la poliție, fiind citat de polițistul desemnat cu supravegherea, în vederea aducerii la cunoștință a încheierii instanței privind prelungirea controlului judiciar.
La un moment dat acesta l-ar fi amenințat pe polițistul din camera de anchetă spunându-i „bine face lumea că vă crapă capul” (făcând referire la Alexandru Huțuleac, zis Duțu, care l-a tăiat cu sabia în cap pe Dan Ciprian Șfichi), dar și că „îi crapă capul” și „este un om mort”.
Grijincu a fost preluat de cei de la Serviciului Acțiuni Speciale, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți a dispus urmărirea sa pentru ultraj, fiins reținut pentru 23 de ore.
Suceava cu interlopii ei… Asta este doar buba care s a spart dar mafia este la toate nivelurile in judet. Cei mai ,,tari,, fac legea!!!