Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Tânăr beat și cu permisul reținut, încătușat de polițiști după o urmărire la Vicovu de Sus

Sâmbătă, puțin după miezul nopții, în timp ce acționa în localitatea Bivolărie, o patrulă din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehiculul înmatriculat în străinătate, prin folosirea semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei de poliție, însă conducătorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanţă de aproximativ 5 km, fiind blocat în trafic pe strada Primăriei, din orașul Vicovu de Sus.

Deoarece conducătorul auto nu a deschis uşa şi a avut intenţia de a demara în trombă, polițiștii au procedat la imobilizarea şi încătuşarea acestuia.

Cu ocazia cercetărilor, conducătorul auto a declarat iniţial date false despre identitatea sa, însă, în urma verificării documentelor şi a interogării bazelor de date, polițiștii au stabilit faptul că, acesta este un tânăr de 28 de ani din comuna Izvoarele Sucevei, care figurează cu permisul de conducere reţinut.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluționat procedural, arată IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*