Un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din comuna Verești, a fost bătut în propria locuință de prietenul său de pahar, un individ de 37 de ani, Daniel Hulboacă.
Potrivit polițiștilor, la data de 30 noiembrie, bărbatul de 61 de ani, Vasile U., a fost găsit agresat în locuința sa din satul Bursuceni. El avea leziuni la nivelul feţei.
Din verificări s-a stabilit faptul că în intervalul de timp 29-30.11.2017 între victimă şi un bărbat de 37 de ani, localnic, pe fondul consumului de alcool a şi a unor conflicte anterioare, a izbucnit un conflict în urma căruia bărbatul de 61 de ani a fost lovit.
„La data de 01.12.2017 s-au continuat cercetările, probatoriul obţinut fiind coroborat cu rezultatele examinării medico-legale a victimei. Ca urmare a materialului probator administrat în cadrul dosarului penal, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul de 37 de ani sub aspectul comiterii „tentativei la infracţiunea de omor” şi reţinerea acestuia pentru o durată de 24 de ore, fiind introdus în CRAP al I.P.J. Suceava”, arată IPJ Suceava.