Consilierii județeni suceveni au votat un proiect de hotărâre privind modificarea componenței Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) a județului Suceava.
Astfel, s-a constatat încetarea calității de membru a comisarului șef de poliție Buliga Toader, și se validează desemnarea ca membru a comisarului șef de poliție Buga Adrian, împuternicit adjunct al șefului Inspectoratului Județean de Poliție Suceava.
Autoritatea teritorială de ordine publică asigură, prin activitatea sa, reprezentarea şi promovarea intereselor comunităţii în scopul asigurării unui climat de siguranţă şi securitate publică.