Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Ultimele cuvinte ale salvamontistului dispărut în avalanşa din Călimani. Mărturia cutremurătoare a unicului supravieţuitor

Lucian Drăgan, bărbatul care a scăpat cu viață din avalanşa din Munţii Călimani, le-a povestit salvatorilor, de pe patul de spital, că Liviu Sorin Pandelea, salvamontistul dat în continuare dispărut, a fost cel care a văzut producerea avalanșei.

A fost o treabă de moment pentru ei. Mai aveau 10-20 de metri până în vârf, moment în care colegul lui a apucat să spună: «avalanșă» (…) Aceasta a fost ultima discuție între ei, a declarat, pentru Libertatea, șeful ISU Suceava, general de brigadă Ion Burlui, care a discutat sâmbătă dimineață cu supraviețuitorul avalanșei din Munții Călimani.

Lucian Drăgan, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit, vineri, în jurul orei 19:30, de salvamontiștii mobilizați pentru găsirea victimelor avalanșei din Munții Călimani. Bărbatul a fost rănit, însă a fost medici de la ambulanța SMURD l-au transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava.

Operațiunea de căutare a salvamontistului Liviu Sorin Pandelea a fost sistată, sâmbătă, din cauza vremii nefavorabile.

Alpinista Nathy Josse a murit, după ce a fost surprinsă de avalanșa din Munții Călimani. Tânăra, în vârstă de 30 de ani, a fost găsită fără suflare, vineri seara. Femeia, prietenul ei  Liviu Sorin Pandelea și cu Lucian Drăgan voiau să urce pe Munții Călimani de Ziua Națională pentru a arbora tricolorul.

Sursa: Romaniatv.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*