Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Altar de lumânări făcut de salvamontiști în memoria lui Sorin și a iubitei sale Nathy, morți în avalanșă

Foto: Radio Dorna

Colegii din Salvamont au adus un omagiu celor doi salvamontiști, Nathy Josse, de 26 de ani, și Sorin Liviu Pandelea, după ce aceștia și-a pierdut viața într-o avalanșă pe muntele Călimani.

Aceștia au realizat un altar de flori și lumânări, dar și fotografii, în memoria celor doi, la sediul Salvamont Vatra Dornei.

Trupul lui Sorin nu a fost încă găsit, salvatorii suspendând căutările până la începutul săptămânii viitoare din cauza viscolului.

Trei persoane au fost surprinse de o avalanșă, vineri, în timp ce încercau să urce drapelul României pe munții Călimani.

În zona în care a avut loc avalanşa, stratul de zăpadă care a fost antrenat în cădere avea în jur de 8-9 metri.

Cei doi bărbați și o femeie, sunt alpiniști voluntari, doi dintre ei fiind pompieri militari aflați în timpul liber. Aceștia au urcat pe munte pentru a arbora steagul național, fiind o acțiune în scop comunitar.

Lucian Drăgan, de 36 de ani, a reușit să sune la 112. El a fost primul scos din zăpadă de salvatori. Apoi a urmat femeia, Nathy Josse, căreia salvatorii i-au aplicat manevre de resuscitare o oră, dar eforturile lor au fost zadarnice, aceasta decedând.

A treia persoană, Liviu Sorin Pandelea, de 40 de ani, încă se află sub zăpadă.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*