Femeia care a fost surprinsă de o avalanță, alături de alți doi bărbați, a fost găsită, dar din păcate a muri.
Prima victimă, un bărbat, a fost găsită și este în stare bună. Acum este căutată a treia persoană.
Trei persoane au fost surprinse de o avalanșă, vineri, în timp ce încercau să urce drapelul României pe munții Călimani.
Cei doi bărbați și o femeie, sunt alpiniști voluntari, doi dintre ei fiind pompieri militari aflați în timpul liber. Aceștia au urcat pe munte pentru a arbora steagul național, fiind o acțiune în scop comunitar.
Potrivit ISU Suceava, pentru salvarea acestora intervin, în echipe mixte, 38 de pompieri, nouă jandarmi, 14 salvamontiști și doi lucrători de la Rezervația Călimani, cu nouă autospeciale, o autoșenilată, o ambulanță SMURD, un cuplu chinotehnic și mai multe autoturisme de teren.
Alarma s-a dat la 17.17, unul dintre persoanele prinse de avalanșă reușind să sune la 112.