Mii de suceveni au participat, vineri, de 1 Decembrie, la manifestările dedicate Zilei Naționale ale României care au avut loc în municipiul Suceava.
La eveniment au fost prezenți prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi, președintele CJ, Gheorghe Flutur, primarul Ion Lungu, viceprimarul Lucian Harșovschi însoțit de cei doi băieți ai săi, dar și viceprimarul Marian Andronache, cât și parlamentari.
Au participat efective de la Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” Botoșani, care a prezentat și tehnică, iar Colegiul Militar “Ștefan cel Mare” Câmpulung a participat cu două plutoane la garda de onoare.
Din Partea Ministerului Apărării și Internelor, au participat cu efective Inspectoratul Pentru Situații de Urgență “Bucovina” al județului Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Județean “Bogdan Vodă” Suceava, Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni.
Cu tehnică specifică a participat ISU Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și Direcția Județeană de Informații Suceava.
Primăria Suceava a pus la dispoziția evenimentului fanfara. Tehnica desemnată de fiecare structură va fi prezentată într-o expoziție amplasată în fața Palatului Administrativ.