Ziua Națională a României este celebrată și de locuitorii municipiului Rădăuți. Autoritățile locale, profesori, elevi, oameni de cultură, dar și simpli cetățeni au participat cu mândrie la manifestările organizate cu prilejul zilei de 1 Decembrie.
Au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor Neamului din fața Mânăstirii Bogdana, s-au spus alocuțiuni, a fost intonat imnul de stat al României, iar apoi a fost oficiată o slujbă religioasă.
Pentru a sărbători cum se cuvine această zi, Casa de Cultură a municipiului Rădăuți a pregătit pentru ora 19.00 un concert de muzică clasică organizat în cadrul „Klavier Art Duo Festival”.
„1 Decembrie este sărbătoarea tuturor românilor. Cu prilejul Zilei Naționale, le urez tuturor locuitorilor municipiului Radauti multă sănătate, fericire, înțelegere și împliniri pe toate planurile. La mulți ani, România! La mulți ani, dragi radauteni!”, este mesajul transmis pe pagina sa de Facebook de primarul din Rădăuți, Nistor Tătar.