Organizația județeană a PSD Suceava a transmis un mesaj de Ziua Națională a României, prin care face un apel la recunoașterea istoriei, la sărbătorirea, cu mândrie, a acestei zile importante de 1 Decembrie.
sIată mesajul:
„Împreună, vom sărbătorii Ziua Națională a României – un moment adânc întipărit în conștiința poporului român. Avem credința că fiecare dintre noi recunoaștem semnificația acestui act istoric împlinit pe 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. Pentru noi, trăitori pe aceste binecuvântate meleaguri, încă ocrotite de Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost o repetare, la mult amplificate dimensiuni, a ceea ce cronicarul ne spune că s-a petrecut pe Câmpia de la Direptate în anul de veșnică amintire 1547. Acolo poporul s-a adunat și a hotărât ca urmașul Mușatinilor să-i fie Domn. Nepoții strănepoților acelora s-au adunat la Alba Iulia, alături de frații lor de neam și sânge și au hotărât să se unească cu Țara.
Ecoul celor săvârșite atunci stă viu în sufletele românilor de pretutindeni. S-a dobândit, odată cu crearea unui stat unitar, dreptul la suveranitate, la demnitate națională, la respect pentru voința poporului. Sunt valori ce stau la temelia devenirii ulterioare a neamului românesc reîntregit între hotare, valori pe care clădim și astăzi.
Chiar dacă uneori vremelnice decizii ale istoriei ne-au mutilat uneori obcina strămoșească, ele nu ne-au putut lipsi niciodată de moștenirea primită la Alba Iulia.
Suntem în prag de mare sărbătoare a neamului. Suntem aproape de înnoirea acestui an cu unul pe care-l dorim mai bun. Un an în care să putem dura, un viitor mai bun pentru români. Știm că nu va fi ușor, cum nici acest an nu a fost. Dar voința majorității poporului român, care a ales și a decis să ne încredințeze dreptul de a hotărî în numele său, ne obligă și ne motivează și nu există argument mai puternic decât o astfel de împuternicire.
În numele acestui mandat și din tot sufletul vă dorim, stimați suceveni, să vă fie sărbătoarea împlinită de gândul cel bun, să vă bucurați alături de cei dragi de bucuria unirii românilor, să vă înălțați sufletul în memoria înaintașilor făuritori de țară și să nu îngăduiți vreodată uitării să vă răpească amintirea recunoscătoare pentru cele cucerite de ei în binecuvântatul an 1918”.