Gheorghe Butnaru este un boxer sucevean ce provine din localitatea Arghira, comuna Preuteşti, judeţul Suceava. În anul 1979, la vârsta de 19 ani, acesta a devenit campion naţional la categoria 75 de kilograme. Doi ani mai târziu, el a câştigat Centura de Aur la categoria mijlocie, scrie Adevarul.
„Am început boxul la vârsta de 15 ani în Bucureşti la Metalul avându-l ca antrenor pe Anton Constantin, un tehnician priceput care a scos din mine un locul III la campionatul de juniori şi de acolo am plecat la clubul Steaua să satisfac stagiul militar. La clubul Steaua l-am avut antrenor pe Alec Năstac, vicecampion mondial, locul III la olimpiadă şi fostul meu adversar din 1978. Primul meu meci la seniori a fost cu Alec Năstac şi am pierdut cu 3 la 2. Am făcut un beci bun şi toată lumea îmi zice, la anul ieşi camion. În anul următor, Alec Năstac mi-a fost antrenor şi am ieşit campion naţional în 1979. Am participat la Spartachiada din Coreea, am ieşit vicecampion balcanic, am câştigat Centura de Aur, am mers la competiţii în Polonia, Iugoslavia, Bulgaria, Olanda, unde am luat locul doi – trei. Am participat la 14 competiţii şi de fiecare dată m-am clasat pe podium. Am fost în lotul naţional de juniori, seniori”, a povestit Gheorghe Butnaru.
După ce a devenit campionat naţional, boxerul s-a retras la Suceava, la clubul Metalul, unde a continuat să facă performanţă, dorin să ridice boxul în zonă. Butnaru a fost primul boxer din judeţ care a câştigat Centura de Aur. Cum avea antrenamente peste antrenamente, cantonamente şi competiţii, tot timpul fiind plecat prin ţară, prin străinătate, Gheorghe Butnaru a renunţat la box şi s-a apucat de muncă.
„M-am lăsat de box şi m-am dus la muncă, însă după 20 de ani de muncă, foştii mei colegi m-au încurajat să revin şi să mă apuc de antrenat. Atunci m-am hotărât să deschid în 2014 la Fălticeni un club de box, care îmi poartă numele. A fost foarte greu începutul, nu m-a ajutat nimeni”, a explicat fostul campion naţional. Gheorghe Butnaru pregăteşte 12 copii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani pentru viitor, pentru performanţă. Acesta are nevoie de sprijin material în primul rând pentru o sală, pentru că antrenamentele le face în sala de sport a Şcolii „Ion Irimescu” din Fălticeni, iar accesul ne este interzis atunci când elevii sunt la ora de sport.
Citeste mai mult: adev.ro/p04jex