Un șofer începător a produs un accident rutier pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Fălticeni. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, evenimentul rutier a avut loc duminică dimineață, când în timp ce conducea autoturismul pe strada Tudor Vladimirescu din localitate, un tânăr de 18 ani, din comuna Preutești, nu a redus suficient viteza, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un podeț.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, se arată în comunicat.