Un accident rutier a avut loc, luni la amiază, la Liteni. Un autoturism a intrat într-un cap de pod, iar o persoană a ajuns la spital.
În timp ce conducea autoturismul pe strada Bucşei din oraşul Liteni, o localnică de 35 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un podeţ, situat pe marginea drumului.
„Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, susțin reprezentanții IPJ Suceava.