Conducera Primăriei comunei Marginea a realizat, în acest an, două locuri de joacă pentru copiii din localitate. De altfel, până acum nu exista așa ceva în comună. Primarul comunei, Dumitru Nichitean, susține că banii sunt din bugetul local.
„În comuna Marginea nici nu a avut nimeni în gând vreodată să facă locuri de joacă pentru copii. Anul acesta am construit două locuri de joacă, unul exact în centrul comunei, lângă sala de sport și unul lângă drumul județean, lângă Școala 4, care acum e în construcție. M-a costat peste un miliard (lei vechi) fiecare loc de joacă, dar cu sistem de iluminat pe timp de noapte, cu toate piesele montate comandate de la o firmă din Sebeș pentru a putea da garanție și certificat de calitate. Ei au venit și le-au montat, în două-trei zile le-au montat. Și-au asumat întreaga responsabilitate pentru locurile de joacă care au fost terminate în comună”, a declarat primarul Dumitru Nichitean.
Dumitru Nichitean susține că are în vedere crearea unui al treilea loc de joacă, anul viitor, în zona Satul Nou.
„M-am gândit să facem pentru că toată lumea spunea că sunt atât de mulți copii în comună și nu există măcar un loc de joacă pentru ei”, a spus primarul.