Președintele organizației municipale a PSD Suceava, Dan Ioan Cușnir, compară stațiile de autobuz din municipiul Suceava cu cele din comuna Dumbrăveni.
Social democratul susține că primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, ar trebui să se ocupe mai mult de administrație și de modul în care arată orașul decât să alerge „după dimplome și medalii”, făcând referire la primirea premiului „Destinație Europeană de Excelență”.
„In timp ce Ion Lungu se împăunează cu realizările altora și își arogă primirea Premiului “Destinație Europeană de Excelență” pentru turismul cultural tangibil, turiștii care vor veni în Suceava, dar și Sucevenii care zi de zi folosesc transportul public în comun se izbesc de Suceava reală, Suceava în care stațiile de autobuz arată ca niște țarcuri pentru oi. In timp ce în Iași, de exemplu, stațiile de autobuz te introduc într-o poveste și te invită “într-o călătorie inedită” la principalele obiective turistice, în Suceava stațiile de autobuz marca Ion Lungu/Harșovschi/PNL te invită să le ocolești. Stațiile de autobuz din administrația Ion Lungu/PNL arată mai jalnic decât în orice comună a județului. Să luăm un alt exemplu, mai apropiat de Suceava lui Ion Lungu: În comuna Dumbrăveni primarul a înțeles ce înseamnă respectul față de cetățeni, față de cei ce folosesc transportul în comun și a început instalarea de stații de autobuz demne de orice oraș”, a spus Cușnir.
Ioan Cușnir mai arată că în Suceava „avem stații de autobuz și transport public civilizat doar pe hârtie, avem sală polivalentă, stadion, patinoar acoperit, parcări civilizate, trafic fluidizat, încălzire centralizată performantă, etc doar pe hârtie. În realitate avem un municipiu care se îndreaptă, pas cu pas, spre statutul de comună”.