Un șofer de 35 de ani, din Suceava, a ajuns cu mașina într-un gard de beat ce era. Accidentul a avut loc, duminică, pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava.
Polițiștii deplasați la faţa locului, au identificat autoturismul avariat în afara părţii carosabile și pe conducătorul auto, un localnic de 35 de ani, care emana halenă alcoolică, motiv pentru care, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, în prezenţa unui martor, bărbatul a refuzat să fie condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.