Un tânăr de 23 de ani s-a urcat beat la volan și a produs un accident, sâmbătă, pe DN2. În timp ce conducea autoturismul, la ieșirea din municipiul Fălticeni spre municipiul Suceava, un tânăr de 23 de ani din comuna Râșca, aflat sub influența băuturilor alcoolice, nu a adaptat viteza într-o curbă, carosabilul fiind umed, a pătruns pe sensul opus de mers și a lovit un parapet.
În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără să necesite internarea.
„Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, arată IPJ Suceava.