Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Două persoane rănite într-un accident produs de un șofer care a intrat pe contrasens

Două persoane au fost rănite într-un accident de circulație care a avut loc, sâmbătă, din cauza unui șofer care a intrat cu mașina pe contrasens.

În timp ce conducea autoturismul pe DJ 175, din comuna Fundu Moldovei, pe un sector de drum în rampă, la intrarea într-o curbă ușoară la stânga, un localnic de 34 de ani, s-a angajat în efectuarea unei manevre de depășire neregulamentară pe un sector de drum prevăzut cu marcaj longitudinal continuu simplu, fără să se asigure corespunzător, moment în care, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 29 de ani, din aceeași localitate, angajat în efectuarea unei manevre de schimbare a direcției de mers spre stânga, pe un drum lăturalnic.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 58 de ani, din localitate și a unei tinere de 19 ani, din comuna Pojorâta, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 29 de ani, care au fost transportate cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se arată într-un comunicat al Poliției.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Două persoane rănite într-un accident produs de un șofer care a intrat pe contrasens | Moldova24

Lăsați un comentariu

*