Lucrările din cadrul proiectului de investiții pentru „Reabilitare, modernizare și extindere a sistemului de canalizare cu stație de epurare în oraș Broșteni” sunt în derulare. Primarul orașului Broșteni, Neculai Chiriac, susține că lucrările vor continua, anul acesta, atât timp cât va fi vremea favoravilă.
„Văd că vremea ține cu noi și lucrăm. Lucrările ar trebui să fie finalizate în trei ani, conform proiectului, dar eu cred că se vor termina mai devreme, mai ales dacă avem și vreme bună și se lucrează”, a spus edilul din Broșteni.
Valoarea totală estimată a investiției este de 11.323.914 lei, iar la licitație au fost depuse 24 de oferte. Câștigătoare a fost firma Termal Prod Com SRL din Constanța, cu o valoare de 7.926.740 lei.
Contractul presupune reabilitarea,modernizarea și extinderea sitemului de canalizare cu stație de epurare în orașul Broșteni și cuprinde lucrările pentru rețelele de canalizare cu curgere gravitațională și pompată, rețele de canalizare cu curgere sub presiune, stații de pompare ape uzate, stație de epurare.
În prima fază au inceput lucrările la stația de epurare din Lungeni. Din primăvara anului 2018 se vor începe și lucrările la obiectivul de investiții pentru Aducțiune și coloană de apă in orașul Brosteni.