Luni 25 Noiembrie 2024, Actualizat acum 329 zile 12:00 am

FOTO! A rămas fără casă în prag de iarnă. Strigătul de ajutor al unui bătrân de 62 de ani

Un bătrân de 62 de ani a rămas fără locuința pe care a întreținut-o o viață în doar câteva ore. În prag de iarnă, un foc mistuitor i-a distrus tot, iar acum Mihai Saltan are nevoie de ajutorul semenilor.

Incendiul a avut loc vineri noapte, pe 10 noiembrie. Proprietarul a încercat singur să stingă flăcările, dar n-a reușit. Vecinii au apelat la serviciul de urgență, care a reușit să lichideze incendiul.

„Au ars bunuri materiale dintr-o cameră, acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp, elemente de tâmplărie, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică şi altele. S-au degradat pereţii unei alte camere şi bunurile din interiorul ei. Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect”, au precizat atunci reprezentanții ISU Suceava.

Din casă însă nu a mai rămas mai nimic. Primăria din localitate i-a găsit totuși un adăpost bătrânului pentru această iarnă, iar cei care îl cunosc pe bătrân și îi știu povestea încearcă să îl ajute cum pot.

O campanie de ajutorare a acestuia a început în ultimele zile, iar  oamenii cu suflet mare, care vor să ajute un bătrân aflat în necaz, acum înainte de sărbătoi, o pot face mergând personal la Mihai Saltan sau prin intermediulc secretariatului Primăriei Siminicea (tel.0230537021).

Casă din Siminicea distrusă de un incendiu. Localnicii, lăsați fără curent din cauza focului


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*