Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Accident! Bătrân lovit cu mașina de un tânăr fără permis de conducere

Un bătrân de 87 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină al cărei conducător efectua o manevră de mers înapoi.

Accidentul s-a petrecut luni, când un tânăr de 20 de ani, din comuna Iaslovăț, conducea pe un drum comunal din Todirești, iar când a încercat să dea înapoi, fără să se asigure, a acroșat ușor un localnic de 87 de ani, care se deplasa pe marginea carosabilului.

După impact, conducătorul auto a condus victima la domiciliu fără a anunţat poliția despre producerea accidentului rutier. Ulterior, bărbatul de 87 de ani s-a deplasat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural”, precizează un comunicat al Poliției Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*