Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Tânăr la volan cu un permis de conducere fals. L-a cumpărat în urmă cu un an

Un tânăr de 27 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, este cercetat de polițiști după ce le-a prezentat un permis de conducere fals.

Sâmbătă dimineață, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Suceava, a oprit pentru control pe str. Traian Vuia, din localitate, autoturismul condus de un tânăr de 27 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, care a prezentat un permis de conducere emis de autorităţile ucrainene, la data de 23.06.2015.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere, primul paşaport fiind emis pe numele lui la data de 23.08.2017.

„Întrucât existau suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere, polițiștii au continuat verificărilor, ocazie cu care, în urma audierii, tânărul a recunoscut faptul că, nu deţine permis de conducere şi că permisul de conducere prezentat l-a cumpărat în toamna anului 2016 de la o persoană necunoscută. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” și „uz de fals”, ce va fi soluționat procedural”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*