Doi șoferi s-au urcat rupți de beți la volan și au fost trași pe dreapta de polițiști. Un comunicat al Poliției Suceava arată că vineri, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, a oprit pentru control pe DC Frătăuții Vechi, din localitate, autoturismul condus de un localnic de 51 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere reținut.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost reținut”, ce va fi soluționat procedural.
Sâmbătă, ora 02.40, în timp ce conducea autoturismul pe DC 8 din comuna Forăști, un bărbat de 42 de ani, din comuna Vadu Moldovei, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un șanț.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.