Un bărbat de 84 de ani, din comuna Marginea, s-a urcat la volanul unei mașini și a ieșit cu ea la plimbare deși avea permisul reținut încă de anul trecut.
Vineri, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DN 17A, din localitate, autoturismul condus de un localnic de 84 de ani.
![]()
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere reținut din data de 29.07.2016.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost reținut”, ce va fi soluționat procedural”, arată IPJ Suceava.







