Peste 17 milioane de euro din Fondul de coeziune vor fi investite în patru proiecte de infrastructură pentru gestionarea și distribuția apei potabile în România, potrivit unui comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Dintre acestea, 5 milioane de euro vor fi investiți în nordul țării, în județul Suceava, în extinderea sistemului de gestionare și tratare a apei, numărul locuitorilor ce au acces la apă curată urmând să crească cu 7.766 de persoane la finalul lucrărilor.
„Asigurarea accesului la apa potabilă de calitate este un exemplu concret al solidarității europene, ce va aduce beneficii unui număr important de români. Prin noile investiții din politica de coeziune, cetățenii din România și din întreaga Europă vor avea acces la apă curată, rezultatul fiind protecția atât a sănătății lor, cât și a mediului înconjurător”, a declarat comisarul european pentru politică regională Corina Crețu.
cORINA CrETU? TANTI AIA CARE TRIMITEA POZE CU EA IN COSTUM DE BAIE , UNUI MOSNEAG NEGRU, INSURAT, DE 70 DE ANI (colin powell), SI A CAREI PRINCIPALA CALITATE LA PARLAMENTUL EUROPEAN E CA LIPSESTE DE LA SERVICI?
O, DA CUM SA NU, INCREDERE OARBA AVEM IN EA !