Asociația culturală Punctart și Teatrul Municipal „Matei Vișniec” deschid ușile pentru un nou spectacol, a cărui premieră va avea loc pe 14 noiembrie, de la ora 19:00.
Până atunci însă, organizatorii invită la teatru în cadrul unor repetiții deschise ce vor avea loc în data de 8 noiembrie de la ora 19:00 și 9 noiembrie, de la ora 13:00 și ora 19:00. La acestea, accesul este liber și în limita locurilor disponibile.
„3 Surori” este un spectacol despre oameni aflați în căutarea fericirii, blocați în reprezentarea fericirii și niciodată fericiți. Prozorovii trăiesc în trecut, în viitor, dar niciodată în prezent, iar viața trece fără menajamente pe lângă ei, la fel ca anotimpurile.
Spectacolul are ca punct de pornire piesa de teatru Trei Surori de A. P. Cehov tradusă și adaptată de Raluca Rădulescu. Regia este semnată de Catinca Drăgănescu, scenografia și costumele de Andreea Simona Negrilă, coregrafia este realizată de Simona Deaconescu și Mariana Gavriciuc, light & video design-ul sunt creația lui Dan Băsu, iar muzica e interior8. Coordonatoarea proiectului este Catrinel Bejenariu, co-fondatoare Punctart. Distribuția este formată din Cosmin Panaite, Delu Lucaci, Cristina Florea, Diana Lazăr, Clara Popadiuc, Sergiu Moraru, Cătălin ștefan Mîndru, Horia Butnaru, Alexandru Marin, Sebastian Bădărău.
„3 Surori Loading Culture” este un proiect inedit de teatru și cercetare culturală, destinat tinerilor, dezvoltat de o echipă interdisciplinară de peste 20 de artiști și specialiști din Suceava, Iași, București. Spectacolul „3 Surori” este al doilea proiect din cadrul platformei „Loading Culture”, o inițiativă Punctart, un demers de familiarizare a generației tinere cu un text universal privit dintr-o perspectivă modernă, un nou limbaj scenic care integrează noile tehnologii. Primul spectacol din cadrul platformei, „iHamlet”, produs în 2016 în colaborare cu Teatrul Excelsior din București, se bucură de succes în rândul adolescenților și a fost denumit de către Cristina Modreanu în Dilema Veche „cel mai bun spectacol pentru publicul tânăr”.