O casă a fost distrusă de un incendiu, duminică, în localitatea Fântâna Mare. Militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi lichidarea focului.
La sosirea echipajelor, ardea generalizat acoperişul casei de locuit, construit din lemn, cu învelitoare din şindrilă, existând pericolul de propagare la întreaga clădire şi la anexele gospodăreşti.
Incendiul a fost lichidat la ora 7:10.
Au ars acoperişul casei pe 120 mp şi elemente de tâmplărie exterioară. S-au degradat pereţii portanţi şi planşeul clădirii.
Incendiul a izbucnit în podul locuinţei, cel mai probabil din cauza scânteilor provenite din coşul de fum deteriorat.
Potrivit unui comunicat al ISU Suceava, din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, depozitul de furaje şi anexele gospodăreşti.