Tânăra din Suceava, care a ajuns în finala Miss Universe România, alături de alte tinere din întreaga țară, nu a reușit să câștige concursul, dar a strălucit în adevăratul sens al cuvântului. Diana Nicoleta Pălimariu, în vârstă de 19 ani, are o înălțime de 1,82 și este studentă în anul II la Academia de Studii Economice București.
„Vă mulțumesc din suflet tuturor pentru mesajele frumoase, cuvintele încurajatoare si ca mi-ati fost alături sufleteste dacă fizic nu s-a putut din cauza distanței, apreciez foarte mult. Imi pare rău pentru micile greseli , emoțiile și-au spus cuvantul si promit ca data viitoare sa fie mai bine!”, a spus Diana.
Pe 1 noiembrie, a avut loc finala ”Miss Universe România 2017”, la Magic Place Events Grant, un centru de evenimente spectaculos, aparținând Mihaelei Borcea, care, alături de Organizația Miss Universe România, a organizat ediția a-7-a ”Miss Universe România”. Cel mai important concurs de frumusețe din lume își așteaptă frumoasele de pe toate continentele, pe data de 26 noiembrie 2017, la Axis Theatre, în Las Vegas, unde va avea loc cea de-a 66-a ediție ”Miss Universe”.
Astfel, România și-a desemnat aseară ambasadoarea, prin votul juriului, dar și al publicului, în cadrul unui spectacol elegant, presărat cu momente de muzică și dans, risipind astfel din emoțiile celor care au venit să le susțină pe cele 24 de finaliste rămase în concurs.
Câștigătoarea titlului ”Miss Universe România 2017” este constănțeanca Ioana Mihalache, model internațional, care a mai reprezentat de două ori țara în competiții de frumusețe, la Manila (Filipine) și la Las Vegas (SUA).