Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Președintele CJ Suceava, invitat la forumul pentru parteneriatele din Carpați de la Plavie

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost invitat de către președintele Consiliului Regional Lvov Oleksandr Hanushchyn, să participe la Conferința “Carpații: instrumente financiare de dezvoltare locală și sprijin pentru cooperarea teritorială “, care va avea loc la Plavie, Regiunea Lvov, în perioada 8 – 9 decembrie 2017. Forumul pentru parteneriatele din Carpați, desfășurat cu acest prilej, își propune realizarea schimbului de experiență între lideri la nivel local și regional din mai multe țări.

„Așa cum am făcut-o și la ultimele evenimente la care am participat în acest an, la Conferința și Forumul de la Lvov voi susține dezvoltarea cooperării cu regiuni din Ucraina, pe teme cum ar fi deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei, promovarea de proiecte comune pentru zona Carpaților, front comun împreună cu parteneri din Polonia și Ucraina pentru susținerea proiectului realizării unui drum rapid Nord-Sud, la Est de Carpați, care să lege Polonia de România, prin Cernăuți, Siret, Suceava”, a spus Flutur.

Administrațiile locale din regiunile carpatice au posibilitatea de a accesa fonduri pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare locală în cadrul instrumentelor financiare existente la nivel național, precum și pentru asistența tehnică internațională, din partea Uniunii Europene, în primul rând.

Se dorește valorificarea eficientă a potențialului istoric, cultural, natural și uman din regiune, oportunitățile de accesare a fondurilor, prin implicarea autorităților locale și a organizațiilor neguvernamentale, precum și promovarea parteneriatelor interregionale.

Conferința este dedicată prezentării instrumentelor financiare destinate dezvoltării regionale și sprijinirii cooperării teritoriale, destinate administrațiilor locale din regiune.

În cadrul evenimentului, în această perioadă va avea loc și un Forum privind dezvoltarea parteneriatelor în Carpați, care are ca scop promovarea cooperării între organismele administrației locale din zonă.
Formatul evenimentului: discuții plenare, discuții tematice, masă rotundă.

Forumul de parteneriat în Carpați, la care vor participa reprezentanți din administrația locală din Ucraina, Polonia, Cehia, Slovacia și România. Scopul Forumului este de a realiza un schimb de experiență și pentru a implementa instrumente concrete de cooperarea între comunitățile locale și partenerii străini, pentru a pregăti împreună proiecte și pentru a accesa fonduri din programele de cooperare transfrontalieră.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Președintele CJ Suceava, invitat la forumul pentru parteneriatele din Carpați de la Plavie | Moldova24

Lăsați un comentariu

*