Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

„Hoțul de inimi”, la Centrul de Reușită Universitară din cadrul USV

Centrul de Reușită Universitară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava reia joi, 2 noiembrie 2017, ora 18.00 (sala A302), serile dedicate filmului francofon cu proiecția unei comedii romantice, L’Arnacoeur – Hoțul de inimi, care reunește doi actori francezi îndrăgiți, Romain Duris și Vanessa Paradis.

Filmul (realizat în 2010 și regizat de Pascal Chaumeil) aduce în prim-plan un personaj inedit în persoana lui Alex – un spărgător de cupluri profesionist, care va avea o misiune dificilă de îndeplinit. Comedia a avut nu mai puțin de 5 nominalizări la premiile Cesar și a primit Trofeul filmului francez 2011, fiind un mare succes de public.

Odată cu reluarea acestei activități, responsabilii CRU au plăcerea să prezinte studenților participanți un invitat special, și anume Margot Berthelin din Allonnes, Franța. Licențiată a Universității din Nantes (specializarea Limbi străine aplicate – Engleză – Chineză) și specialistă în Didactica FLE,  Berthelin va fi noul lector de limba franceză al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării în anul universitar 2017-2018 și va coordona diverse activități dedicate studenților francofoni din cadrul USV.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*