Şapte percheziţii au loc, joi dimineaţă, pe raza judeţului Suceava la suspecţi de contrabandă. Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, poliţiştii din Botoşani efectuează 34 de percheziţii în judeţele Botoşani, Suceava şi Neamţ la persoane bănuite de contrabandă cu ţigarete.
Un număr de 26 de percheziţii domiciliare au loc pe raza judeţului Botoşani, 7 pe raza judeţului Suceava şi 1 în judeţul Neamţ, în cadrul a două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Persoanele implicate ar fi introdus ilegal ţigarete în România din spaţiul extracomunitar, pe care le-ar fi comercializat pe raza judeţelor.
12 persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani pentru audieri.
La activitate participă poliţişti Suceava, Neamţ, jandarmi şi poliţişti de frontieră.