Primăria municipiului Suceava vrea sa achizitioneze patru microbuze pentru societatea de transport public local, dupa ce a făcut o economie de 1,14 milioane de franci elveţieni la licitaţia pentru atribuirea execuţiei şi implementarea Proiectului „Electromobilitate-vehicule electrice pentru o municipalitate verde”.
Microbuzele ar urma sa fie folosite pentru strazile inguste din municipiu.
„Proiectul expiră pe 30 iunie 2019. Din calculele pe care le-am făcut, sunt necesare 6 luni pentru achiziţii şi 8 luni pentru furnizare, neluând în calcul contestaţiile. Ca atare, vom depăşi acest termen care va trebui prelungit cu circa 2 luni, respectiv până pe 31 august 2019. Urmează ca în cadrul Consiliului de coordonare a proiectului, la Ministerul de Finanţe, la Ministerul de Interne, împreună cu partea elveţiană, să se dea un răspuns. Sper ca acesta să fie pozitiv, astfel încât să putem valorifica suma în cauză, echivalentul a circa 1 milion de euro”, a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, primarul Ion Lungu.
Proiectul de electromobilitate prevede achiziţionarea a 11 autovehicule electrice, două furgonete electrice, o automăturătoare electrică, o autocisternă electrică şi 10 biciclete electrice. Vor fi create 56 de locuri de parcare destinate vehiculelor electrice si 28 de puncte de încărcare a acumulatorilor. Valoarea proiectului este de 3,11 milioane de franci elveţieni.