Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

11 angajatori suceveni sancționați pentru că țineau angajați „la negru”

Inspectorii de muncă suceveni au efectuat, în luna septembrie, un număr de 205 controale în domeniul relațiilor de muncă. În urma controalelor efectuate s-au aplicat un număr de 49 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 238.500 lei.

În luna septembrie au fost depistate un număr de 48 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, din care: 22 persoane ale căror contracte individuale de muncă au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor fără respectarea termenului legal.

23 persoane depistate fără forme legale de angajare  îşi desfăşurau activitatea la 11 angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 190.000 lei.

De asemenea, 2 persoane au fost depistate la muncă în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului individual de muncă cu timp parțial, o persoană depistată al cărui contract individual de muncă nu a fost transmis în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității.

Deficienţe frecvent constatate în domeniul relaţiilor de muncă: neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, anterior începerii raporturilor de muncă; netransmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor; netransmiterea modificărilor intervenite în registrul general de evidenţă a salariaţilor; nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară; nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de fiecare salariat; nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă; nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal”, arată reprezentanții ITM.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*