Un sucevean a fost condamnat de magistrații Tribunalului Suceava, marți, pentru lovituri cauzatoare de moarte după ce și-a ucis în bătaie rivalul italian.
Revelino Pleșa a primit șase ani de închisoare cu executare, dar decizia nu este definitivă.
Potrivit anchetatorilor, Revelino Pleșa a ucis în bătaie un italian din cauza unei femei. Victima S.A., cetățean italian, era domiciliat în Italia și a avut timp de doi ani o relație de prietenie/concubinaj cu numita F.V. din comuna Vama, jud. Suceava în perioada în care aceasta se afla în Italia. F.V. a pus capăt acestei relații în cursul lunii martie 2016 când a părăsit statul italian și a revenit în localitatea de domiciliu. La scurt timp după venirea în țară l-a cunoscut pe inculpatul Pleșa Revelino din municipiul Suceava cu care se află și în prezent în relații de prietenie.
În seara zilei de 22 octombrie 2016, în jurul orei 22:00, inculpatul Pleşa Revelino se afla la locuinţa concubinei sale F.V. din comuna Vama, judeţul Suceava. În aceeaşi locaţie a apărut, neanunţată, victima S.A., (fostul concubin al numitei F.V.).
În această împrejurare, inculpatul Pleşa Revelino a exercitat cu intenţie acte de violenţă asupra victimei, aplicându-i lovituri cu picioarele în zone vitale ale corpului.
Urmare a loviturilor, victima a fost proiectată la sol, fiind în continuare lovită cu picioarele de inculpat în special în zona feţei. Victima S.A. respira greu, horcăia, astfel că inculpatul, ajutat fiind de F.V. a încercat să efectueze manevre de resuscitare, ștergându-i cu un prosop umed fața care era plină de sânge. În pofida acestor manevre victima a decedat, îngurgitând o mare cantitate de sânge.
În cele din urmă F.V. a apelat SNUAU 112 solicitând un echipaj de ambulanță la locuința sa. În pofida manevrelor efectuate, personalul de pe ambulanță sosit la fața locului nu a putut decât să constate decesul victimei.
Potrivit concluziilor raportului medico-legal de necropsie întocmit de C.M.L. Rădăuți, moartea victimei S.A. a fost violentă, s-a datorat asfixiei mecanice prin aspirat pulmonar survenită în condițiile unui traumatism cranio-facial. Leziunile de violență constatate necroptic au fost: multiple plăgi, escoriaţii la nivelul pleoapei superioare ochi stâng, piramidă nazală paramedian dreapta, buză superioară, supramentonier paramedian dreapta, motilitate anormală şi cracmente osoase la nivel mandibular orizontal stânga.