Un șofer beat a produs un adevărat carambol pe un drum județean din comuna Fundu Moldovei. Joi seară, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 175, din comuna Fundu Moldovei, un bărbat de 34 de ani, din comuna Vama, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a acroșat autoturismul condus în aceeași direcție de o tânără de 28 de ani, din localitate, pe care l-a proiectat în afara părții carosabile, după care, continuându-și deplasarea, a intrat în coliziune cu remorca autoutilitarei staționate, condusă de un bărbat de 29 de ani, din comuna Cârlibaba.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto, precum și a doi bărbați, unul de 32 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc și celălalt de 30 de ani, din comuna Fundu Moldovei, ambii pasageri în autoturismul condus de femeia de 28 de ani.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în cazul bărbatului de 29 de ani și a femeii de 28 de ani și de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 34 de ani din comuna Vama, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, bărbatul de 34 de ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, arată IPJ Suceava.