Un adolescent de 16 ani a fost reținut de polițiștii suceveni, fiind cercetat pentru mai multe furturi. Polițiștii arată, într-un comunicat de presă, că pe 12 octombrie, în urma continuării cercetărilor în cauza privind furtul comis la 06.10.2017, în jurul orei 20.40, din locuința unei femei de 47 de ani din municipiul Fălticeni, care, a plecat la o vecină și a lăsat ușa garsonierei deschisă, prejudiciul fiind de circa 2.000 lei, polițiștii Biroului Investigații Criminale Fălticeni au reușit identificarea autorului ca fiind un minor de 16 ani, Andrei Leonard Dragomir, din județul Vâlcea.
În urma cercetărilor, polițiștii au mai stabilit faptul că, acesta este autorul altor furturi, respectiv:
în noaptea de 15/16.05.2017, prin escaladarea unei ferestre pe care a găsit-o deschisă, a pătruns în incinta punctului de lucru al unei societăți comerciale din municipiul Fălticeni și a sustras bani și produse alimentare, prejudiciul fiind de circa 500 lei.
la 17.05.2017, în jurul orei 22.30, a sustras și condus un autoturism parcat pe str. Aleea Căminului, din localitate, deși nu posedă permis de conducere, după care, l-a abandonat, sustrăgând din interior suma de 600 lei.
În aceeași noapte, a pătruns fără drept în interiorul unei autoutilitare parcate pe str. Maior Ioan, din localitate și a sustras un DVD și ale bunuri în valoare de circa 1.000 lei.
în noaptea de 13/14.06.2017, prin forțarea unui geam, a pătruns în interiorul unei autoutilitare parcate pe str. 2 Grăniceri, din localitate, de unde a sustras bunuri în valoare de circa 900 lei.
Astfel, în baza probatoriului administrat, la 12.10.a.c., s-a dispus reţinerea inculpatului pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de „furt în scop de folosinţă”, „furt calificat” şi „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”, acesta fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni pentru dispunerea de măsuri preventive.