În cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) a fost înfiinţat, în anul 2013, Centrul de Limbi şi Culturi Străine SYNERGIA LINGUARUM (CLCSSL), afiliat Departamentului de Limbi şi Literaturi Străine al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării (FLSC).
Între 16.10 şi 08.12.2017, CLCSSL organizează o nouă sesiune de înscrieri pentru anul academic 2017-2018, în intervalul orar 16.00-18.00, de luni până vineri (cu excepția zilelor de 30.11 și 01.12.2017), în holul de la intrare din Corpul A, într-un spațiu amenajat lângă Decanatul FLSC, la următoarele cursuri:
a) cursuri de obţinere certificat național de competenţă lingvistică pentru toate nivelurile (la limbile engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, chineză, coreeană, japoneză, ucraineană, rusă, poloneză);
b) cursuri de obţinere certificat internaţional de competenţă lingvistică la:
Engleză Cambridge English Preliminary (PET), Cambridge English First Certificate (FCE), Cambridge English Advanced (CAE), Cambridge English Proficiency (CPE), International English Language Testing System (IELTS). Examenele se pot ţine în cadrul USV, după finalizarea modulului corespunzător tipului de certificat.
Germană Goethe-Zertifikat: toate nivelurile.
Cursurile de limba chineză și coreeană se desfășoară în regim gratuit, iar înscrierile se fac în Corpul H, cam. H105, la domnul conf. dr. Alexandru Nedelea (tel. 0740019277).
Cu excepția limbilor chineză și coreeană, cursurile la toate limbile se vor desfășura în perioada februarie-mai 2018 și au ca format module de 50 de ore, cu 4 ore pe săptămână, iar formaţiile de studiu cuprind min. 15 şi max. 30 de cursanţi.
Valoarea taxei este de 500 RON pentru un modul integral de 50 de ore. Această valoare se reduce
a) la 300 RON pentru studenţii la programele de licenţă, masterat şi doctorat ale USV, precum şi pentru angajaţii USV (completare cerere și anexare adeverinţă la formular de înscriere)
b) la 400 RON pentru elevi, pentru studenţii la programele de licenţă, masterat şi doctorat ale altor universităţi, pentru membrii fundaţiei Alumni USV, precum şi pentru şomeri (completare cerere și anexare adeverinţă la formular de înscriere).
Începând din acest an, în urma solicitărilor primite, și pe baza rezultatelor încurajatoare obținute în cadrul experimentului efectuat anul trecut, de integrare a copiilor în grupele de adulți, vor fi înmatriculați copii cu vârsta între 10 și 13 ANI chiar dacă nu se va întruni numărul minim de 15 copii per grupă/per nivel de studiu al limbii respective, cu condiția să se activeze, la limba și nivelul solicitate, modulul pentru cursanții cu vârsta minimă de 14 ani.
Formularul de înscriere va fi completat de către unul dintre PĂRINȚI, iar la acesta se va atașa o copie xerox a CERTIFICATULUI DE NAȘTERE. Cursanții din această categorie vor beneficia de REDUCEREA aplicată în cazul elevilor, mai precis de 100 de lei (pe baza unei adeverințe eliberate de secretariatul școlii).
Detalii se pot obține la numărul de telefon 0743694611, de luni până vineri, între orele 14-16.