Un accident groaznic a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în localitatea Buda din comuna Râșca. Doi tineri, prieteni, au murit după ce au intrat cu mașina într-un stâlp.
Aceștia se numesc Vlad Maftei și Daniel Rusu.
La locul respectiv au ajuns pompierii, dar și cadrele medicale și polițiștii.
Autoturismul în care se aflau cei doi a părăsit carosabilul şi a lovit cu violenţă un stâlp de electricitate din beton.
„În timp ce conducea autoturismul pe DJ 155A, din comuna Râșca, un localnic de 20 de ani, nu a adaptat viteza într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț, unde, a lovit frontal un stâlp de electricitate. În urma accidentului, a rezultat decesul conducătorului auto și a unui tânăr de 19 ani, din aceeași localitate, pasager în autoturism”, arată IPJ Suceava.
La locul respectiv a ajuns și un echipaj SMURD, dar nu s-a mai putut face nimic pentru cei doi tineri.
„Colegii noştri, de la Detaşamentul de Pompieri Fălticeni, s-au deplasat cu modulul SMURD la faţa locului. Din păcate, cei doi tineri erau decedaţi şi încarceraţi între fiarele maşinii”, potrivit ISU Suceava.